Timpul este prețios, irosește-l cu folos

Cum am scris într-o postare precedentă, fiecare face ce vrea cu timpul lui, dar nu-i fain să mi se răpească mie timpul cu întrebări idioate, care-s clar din cauza plictiselii.

Numai zilele trecute am primit vreo 20 de mesaje de la persoane pe care nu le cunosc, dar care mă rugau să conversez cu ei.

Dacă aș sta la taclale cu toți cei care nu știu ce să facă cu viața lor, n-aș mai avea timp pentru nimic altceva. 
 
Când mai muncesc? 
Când mai mănânc sau dorm?
Cum crede cineva că este posibil să mai faci orice viață, în afară de schimbat mesaje? 

Eu nu știu cum și ce faceți voi, dar eu am de lucru.
Mie nu-mi cade nimic din cer.
Dacă nu muncesc, dorm pe străzi. Simplu. 

Ce mă deranjează cu-adevărat, nu e neapărat că nu au niciun respect față de timpul meu, dar faptul că unii dintre cei cărora nu le răspund, mă raportează (Google, Facebook, etc.). 
Fără motive, că eu nu încalc legile legale și nici legile morale ale omenirii, mă raportează din pură răutate. 
Din invidie. 
Din dușmănie. 

Când raportezi pe cineva, sau ceva (comentariu, postare, video etc.) acestea vin blocate automat, căci este un algoritm, nu o persoană în spatele acestei acțiuni. Mai cu seamă de când cu atâtea scandaluri:  hărțuiri, abuzuri de putere etc. 

Dacă, de exemplu, comentariul tău este raportat cu scuza de hărțuire, acesta este blocat instant. 
Dar despre asta am scris mai mult aici (apasă ca să citești - ia aminte, te trimite pe alt blog al meu). 

Ca să deblochezi orice vine raportat, trebuie să investești timp în a discuta cu Facebook  (aceasta este rețeaua de socializare pe care o folosesc cel mai mult), până când un om verifică problema. 
 
Asta mă scoate din sărite. Că mă fac să pierd încă și mai mult timp. După ce am irosit timp prețios cu nemerniciile lor, trebuie să pierd și mai mult să iau legătura cu Facebook. 
Să fac reclamație că niște frustrați m-au raportat degeaba. 

Întotdeauna mi s-a dat câștig de cauză, nici nu se putea altfel, căci eu nu tratez pe nimeni rău. 
Nu insult, nu ofensez, nu abuzez și nu hărțuiesc pe nimeni. 
Respect toate legile scrise și nescrise ale bunelor maniere, ale bunului simț. 

Nu ai crede de câte ori mi s-a făcut asta. Nu ai crede. 
Și tot mă las înduplecată să discut cu unii și cu alții. 
Și iar vin raportată. 
Iar vin abuzată. 
Iar vin delapidată de timp, energie și... bunătate. Bunătatea pe care-ar merita-o alții. 

Să fii rău este o alegere, nu o consecință. 

Nu mă raportezi că am greșit, mă raportezi că ești mișel. 


Obișnuiam să răspund tuturor. Nu dormeam ca să răspund, din respect. 
Am făcut asta ani de zile, până când m-am săturat să fiu luată „de proastă.” 

Le răspundeam cu politețe, le spuneam că nu am timp, dar se rugau cu-atâta... Mi se făcea milă. 

Când vedeam că profită exagerat de timpul meu și de bunătatea mea, îi rugam să înțeleagă că sunt scriitor și n-am timp. 
Și-atunci, m-au raportat că sunt rea și afurisită.


Oamenii frustrați fac rău și dau vina pe alții. Mereu altcineva e vinovat de ceea ce fac ei. 
Nu-și văd bârna din ochi, dar văd așchia din ochiul altora. 
Pretind să fie tratați cu respect, să fie ajutați, de parcă ar fi un drept al lor. 
Ei nu dau nimic, doar iau. 

Și m-am săturat până peste cap de astfel de specimene. 

De aceea, după ani de reflexii, injustiții fără număr, abuzuri și necazuri, am decis să mă îndepărtez de oamenii negativi, frustrați, răutăcioși. 
Oameni cu care n-ai ce discuta, că nu au capacitate de discernământ. 
Sunt egoiști, egocentrici, încrezuți, narcisiști etc. 
Numai ei suferă, numai ei au dreptate, numai ei merită. 
Trag focul doar la oala lor, și consideră să sunt îndreptățiți să se folosească de oricine, pentru că lumea le-a făcut rău. 
Au toate trăsăturile ce detest din fragedă pruncie, la oricine. 

Să fii rău este o alegere, nu o consecință. 

Nu am nicio datorie față de aceștia. 

Timpul este prețios și-l întrebuințez cu folos. 


clepsidra-cap-femeie-creier-stilizat

 

Fotografie de pe Pixabay

Un Autor Roman cu Greutate: Aurelia Grosu

Drag om pasionat de citit, 


Astăzi, îți prezent un autor român contemporan foarte important, din punctul meu de vedere: Aurelia Grosu. 


Autor român, nu roman. Să-mi fie cu iertare, însă diacriticele se comportă ciudat în titlu. 


Poate ai auzit de dumneaei, mai cu seamă dacă ești interesată de spiritualitate și cărți de auto-ajutor, or poate nu. 

Coperta carte galbena Esti mai puternic


Autorii fără un agent și o casă de editură care să-i sprijine, ajung cu mare greu să fie cunoscuți.


Personal, sunt mare fan al cărților de auto-ajutor scrise de oameni care s-au confruntat cu situații deosebit de grele. Nu am reușit încă să citesc cele cinci cărți scrise de doamna Aurelia Grosu, dar, sper ca în curând asta să se schimbe.  

Carti de Aurelia Grosu


Chiar dacă nu am citit cărțile, am citit ce se scrie despre dumneaei. Și ce se spune este impresionant. Într-o frază: „un om credincios trecut de puțin timp de floarea vârstei, cu o carieră pedagogică lungă și o poveste de viață greu încercată, care scrie din inimă pentru cei care vor să învețe din experiențele altora.” 


Aici găsești un interviu pe larg, căci știu că ești interesat. 


Sincer, am mare admirație pentru scriitorii precum Aurelia Grosu, de aceea această postare pe acest blog prăfuit de vreme. 


Cărțile acestea, scrise în multă cunoștință de cauză, deci bazate pe experiența personală, dar nu numai, se găsesc în mai multe librării online și iată un link direct: https://www.libris.ro


Carti de Aurelia Grosu

 
Mai jos, este un fragment dintr-o carte viitoare, scris de autoarea de astăzi. 

Potențial

   Te-ai gândit vreodată că iubirea de tine este o primăvară în care sinele tău autentic poate renaște? Sau că misterul pe care îl simți atunci când te întâlnești vine din profunda ta conștientizare a ceea ce ești?

     Din fântâna acceptării tăcute, din grija față de tine, din frumusețea clipelor intime de dragoste interioară poți iubi cu tandrețe și generozitate, cu inimă deschisă și darnică pe orice om care apare în viața ta.

    Ești unul dintre firele care alcătuiesc țesătura umană, îmbrățișat de mâinile Tatălui tău, o parte prețioasă din Univers , o piesă din Marele puzzle al omenirii.

    Crezi că s-ar cunoaște dacă tu ai lipsi? Da, până nu ți-ai atinge potențialul maxim s-ar cunoaște dacă ai lipsi! 

     Acum îți rămâne să te dezvolți, să îți descoperi briliantul din tine, să faci salturi cuantice impresionante  pentru a atinge nivelul tău cel mai de sus. 

    Tu nu poți exista fără să urmezi planul  făurit pentru tine de Dumnezeu și dacă ești atent poți descoperi Voia Lui perfectă pentru a nu face umbră degeaba pe Pământ.”


Dacă și tu admiri astfel de autori, te rog să recomanzi această postare prietenilor, și de ce nu, dușmanilor. Ei au nevoie să învețe cum să fie oameni.

 

Picaturi de suflet de Aurelia Grosu