Un Mărțișor pentru Tine - Mesaj de Mărțișor - Dă și ți se va da

În Anglia nu prea ninge.
Iar unde locuiesc eu, fulgii de zăpadă își fac aparația o dată la... nu știu, 5 ani poate?
Și-atunci sunt rari de tot.
Însă astăzi a nins... frumos zic eu.
Sunt cam 5 cm de zăpadă afară (doar nu în casă), ceea ce este echivalent cu 1/2 de metru în țara mea iubită.

Noi, ăștia născuți în estul Europei, în special generațiile care au crescut cu 3 metri de zăpadă din noiembrie până-n aprilie, râdem cu gura până la urechi de frica ce-i cuprinde pe oamenii neobișnuiți cu astfel de precipitații.
Luăm peste picior pe toți cei ce îndrăznesc să-și exprime părerea negativă despre acești centimetri de zăpadă.
Îi ponegrim de parcă ar fi criminali... dar oare avem acest drept?
Bieții oameni... se tem pentru copii mai mult.

Noi vedem lucrurile din prisma noastră și continuăm să ne facem cruce când ei se strâng în spate la vederea acestui strat subțire de zăpadă.
— Însă... ca în orice altă situație, părerea personală este singura care are valoare, nu?

Să lăsăm negativitatea și să vorbim despre prima zi (neoficială) de primăvară.

Ce obicei frumos avem noi, Românii.. bine și Moldovenii, Bulgarii și cine că nu mai știu.

Până acum câțiva ani credeam că numai noi sărbătorim...
Pe vremea comuniștilor credeam că toată lumea o face.



Odată cu deschiderea a noi orizonturi, ne-am schimbat mentalitatea... și mărțișoarele au trecut și trec prin multe schimbări.

Tradițional erau bănuți (găuriți numai la mijloc inițial) legați de sfoară albă împletită cu sfoară roșie.
Bănuții nu aveau valoare materială. Erau doar aducători de noroc și belșug.
În funcție de zonă, se purtau în piept, la mână, sau în buzunar vreme de o lună și apoi se agățau de copaci înfloriți.

Fotografie de pe teoriisecrete.ro

Mai apoi, la sfoara împletită rustic, s-au adăugat simboluri și forme care poartă noroc:
  • coșar 
  • buburuză 
  • potcoavă
  • trofoi cu patru foi
Fotografie de pe Fabricadefluturi.ro


Acum orice obiect poate fi considerat mărțisor. 

— Am ceva împotrivă? 
Chiar deloc. Fiecare are dreptul să aibă mărțișorul ce-și dorește. 
Pentru mine au aceeași valoare simbolică.

Ceea ce mă doare este că mărțișoarele se fac cu stampul în alte țări ale lumii și se vând la noi. 

Noi, românii, suntem făuritori de obiecte de o înaltă calitate. Suntem mai mult decât capabili să ne facem mărțișoarele în țara noastră. 

Sunt melanconică astăzi, după cum s-a notat. Nu știu exact de ce. 
Încerc să scriu pozitiv, dar mă-ntorc la critici și negativitate. 

Poate mi-e dor de țară... de copilăria-n care nu știam că trăiam într-o cușcă... 
Mi-e dor de emoția ce simțeam când cineva îmi punea stângaci un mărțișor în piept. 
Bâlbâiam amândouă fraze de mulțumire... 
Pentru că fetele-și schimbau mărțișoare între ele. 
— Nu?
Copiii, fete și băieți deopotrivă, le agățau în piept celor mari, în special profesorilor și părinților. 

Poate-ți mai amintești și că, de regulă, erau fetele cele care ofereau mărțișoare băieților. 
Și-atunci ce rușinoasă eram... 
Toți mă credeau băiețoasă și fără frică. 
Asta pentru că eram mereu în preajma băieților făcând ceea ce făceau băieții. Adică jucam fotbal, mă luam la pumni cu ei, îi alergam și-i terorizam dacă se luau de cineva drag mie. 
În realitate eram (și sunt) incredibil de timidă și foarte respectoasă. 
Tremuram ca o frunză-n vânt... dar în lumea mea nu era loc de frică.

Aici nimeni, ori foarte puțini, știu despre mărțișoare. 
Le-am povestit, însă pentru ei nu au valoare. 
Nu vreau să insist și să-i supăr... Fiecare țară are tradițiile ei și avem datoria să le respectăm. 

Dar nu pot să nu mă-ntreb cum naiba să ai ca patron un sfânt care nu se știe dacă a existat vreodată? Mă refer la Sfântul David, patronul regiunii Wales - Anglia.
— Însă, din nou, a fost Isus vreodată născut? 
— Cine l-a văzut pe Dumnezeu în carne și oase? 
De vorbit, vorbim mulți cu el... și scriem și cărți cu discursurile noastre inteligente. 
Iar eu scriu articole pe această temă...  
— Cine mă cred și cine-mi dă dreptul să judec o tradiție pe care nu o cunosc? 
— Nu este oare adevărat că te simți legat sentimental de rădăcinile și tradițiile cu care ești obișnuit de mic? 
Măcar nimeni nu aleargă cu sulițe, spade și puști după animale și/sau oameni pe stradă. 

O zi de Primăvară așa cum îți dorești!

Citește Îmi Curg Mucii, Deci Exist.

Dă și și ți se va da. Fii dârz și semeț ca acești ghiocei.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile educate și la obiect sunt bine venite. Iertare dacă nu răspund imediat. Mulțumesc frumos. O viață fericită-ți doresc.